Imprejurimi

Priveliste

Bistra

Decese

 

Procedura
Cum, unde şi cine poate face înregistrarea decesului

  •          se face declaraţia de deces la ofiţerul de stare civilă din localitatea în care a survenit moartea persoanei,
  • de către:
  •          membrii familiei decedatului,
  • în lipsa acestora:
  •          de medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;
  •          de orice persoană care are cunoştinţă despre deces.
Termenele legale pentru înregistrarea decesului
  •            3 zile * de la data încetării din viaţă, când cauza decesului este naturală
  •          48 de ore * socotit de la momentul morţii, când decesul se datorează unei sinucideri, accident  sau alte cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru
  •          24 de ore * de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului  de 15 zile;

* termenele se socotesc astfel:

de la momentul încetării din viaţă a persoanei, în care  se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul cât şi ziua în care se face declaraţia

dacă decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenele legale:

  • întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului (procuraturii), iar declaraţia se face în scris arătând motivele întârzierii
Acte necesare
Când decesul se datorează unei cauze naturale

  •          certificatul medical constatator al decesului,
  •          certificatele de stare civilă ale persoanei decedate (naştere, căsătorie);
  •          actul de identitate al decedatului (buletin/ carte de identitate/ provizorie);
  •          cartea de identitate a declarantului.

Când decesul se datorează unei cauze violente, accident, sinucidere

  •          certificatul medical constatator al decesului,
  •          dovada eliberată de poliţie sau Parchet (Procuratură) din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces;
  •          certificatele de stare civilă ale persoanei decedate (naştere, căsătorie);
  •          actul de identitate al decedatului (buletin/ carte de identitate/ provizorie);
  •          cartea de identitate a declarantului;